Testez antrenamentul de grup. Cum mă motivează să mă țin de sport

Am început să completez filele lui 2017 cu obiectivul ca anul acesta să îmi creez un mod de viață din a face sport și a reuși să mă antrenez zilnic, fie și câteva minute.

Lucru care mă scoate complet din zona de confort, fiindcă în afara faptului că merg destul de mult pe jos, sport nu sunt obișnuită să fac în mod regulat și nici condiție fizică nu am.

Așadar, am ajuns la concluzia că am nevoie de motivație, dacă îmi doresc într-adevăr să reușesc să îmi creez o obișnuință din a face sport. Prin urmare, am decis să încerc ceva ce nu mai încercasem până acum și anume, antrenamentul de grup.

Am început antrenamentele de grup la Revvolution, loc despre care auzisem numai de bine de la cunoștințe și prieteni. Aici e un program complex, care cuprinde, atât antrenamentele de grup (cel puțin 8 într-o lună), cât și consultanță nutrițională personalizată, consiliere psihologică, seminarii tematice de nutriţie inteligentă sau biomecanica mișcării și multe activități de grup adiacente organizate lunar.

Cum mi se pare antrenamentul de grup?

Solicitant, antrenant și motivant, acestea sunt primele 3 cuvinte care îmi vin în minte.

Solicitant – din punctul meu de vedere, e puțin mai solicitant decât un antrenament individual, când te poți odihni când vrei. Aici totul e despre disciplină, toți cursanții trebuie să finalizeze setul complet de exerciții, iar pauza se ia doar la sfârșit.

Antrenant – te stimulează, dar este și distractiv în același timp, fiindcă antrenorii sunt tineri foarte faini și dedicați și nu te lasă la greu. Îți spun asta din proprie experiență, fiindcă deși greșeam un exercițiu de 5 ori, tot de atâtea ori veneau să-mi arate cum trebuie făcut corect.

Motivant – Chiar e! Când te uiți stânga-dreapta și vezi 30 de oameni care se străduiesc să facă setul complet de exerciții, îți dai seama că nu e cale de întoarcere și musai trebuie să le termini și tu. Prinzi încredere în tine, fiindcă oamenii îți dau energie!

Despre cum să îți găsești motivarea necesară atunci când vrei să începi să faci sport, poți citi mai multe în interviul luat de Mihaela Ivan, psihologului Ilinca Vasile.

Ideea e să facem sport. Unde, cum, în ce formă, asta rămâne alegerea fiecăruia.

Eu sunt sigură că sănătatea se menține doar prin sport, o alimentație adecvată și un stil de viață sănătos.

    1. Camelia 18 ianuarie 2017

    Add Your Comment