S-a deschis Condimental de Calif, un fast food care nu are în meniu prăjeli. Uite prin ce se diferă

De restaurantul Calif sigur ai mai auzit, asta dacă nu l-ai vizitat cel puțin o dată (sau săptămânal, ca mine). De ce mă întorc atât de des la Calif? În primul rând, pentru cea mai delicioasă supă de linte pe care am mâncat-o vreodată! Datorită lor, am devenit fan al supei de linte, al falafelului (personal, doar cel de la ei îmi place) și al unei rețete super gustoase de hummus.

Acum o să-ți și explic de îl laud așa mult.

După cum probabil știi, până acum, Calif avea 2 locații în București: în Militari și la Iancului. La începutul lunii iulie, s-a deschis oficial un nou restaurant, Condimental de Calif (pe Bulevardul Mărășești 100, deschis de Luni-Vineri: 11:30 – 20:00), care aduce în București un nou concept de mâncare preparată rapid, dar mai sănătoasă.

Fast food cu mâncare sănătoasă

Cum ar putea fi mâncarea de la fast food sănătoasă? Super simplu! Cei de la Calif au rescris regulile unui fast-food clasic și au eliminat complet prăjirea în baie de ulei. Asta înseamnă că atât cartofii, cât și legumele sau falafelul sunt coapte, nu prăjite (cu un strop de ulei în cuptoare ce înglobează tehnologie de ultimă oră), iar orezul este preparat la abur.

Cam cât de tare e asta? În sfârșit cineva s-a gândit că nu toți cei care mănâncă în oraș aleg cartofii prăjiți, pizza sau burgerii. Eu recunosc, mănânc de 3-4 ori pe săptămână în oraș, dat totodată sunt vegetariană, nu mănânc prăjeli și sincer, evit cât pot de mult produse precum paste sau pizza. Și mă bucur extraordinar de tare că de acum pot merge în oraș să mănânc pe săturate, fără să mai fac compromisuri legate de calorii, de modul de preparare sau de curățenia și igiena restaurantului în care mă aflu.

Așadar, produsul meu preferat de la Condimental de Calif este Kebun de falafel cu hummus, tahina şi tabouleh. Ce este acest Kebun? În principiu, este un kebab reorientat, care poate fi o gustare, un prânz ușor sau o cină sățioasă.

Servit într-o cutie din carton, special creată ca să poată fi cuprinsă în mâna unei fete (Felicitări echipei că s-a gândit la asta!), Kebunul este un preparat format din falafel, pui sau vită, fiecare cu câte 3 garnituri la alegere.

Condimental de Calif

Meniu Kebun

Kebun de falafel cu:
– orez, sos oriental şi pătrunjel
– cartofi, sos oriental şi pătrunjel
– hummus, tahina şi tabouleh

Kebun de pui cu:
– orez, sos oriental şi pătrunjel
– cartofi, maioneză, castraveţi muraţi şi pătrunjel
– hummus, tahina şi tabouleh

Kebun de vită cu:
– orez, tahina, rodii şi pătrunjel
– cartofi, maioneză şi castraveţi muraţi
– hummus, tahina şi tabouleh

Eu l-am încercat pe cel de falafel, o dată cu garnitură de hummus și o dată cu garnitură de cartofi copți. Și sunt delicioase! Dar recunosc, preferatul meu este cel cu hummus. Iar pe lângă faptul că sunt porții extrem de sățioase, sunt super mega gustoase! Și te vei convinge de asta imediat ce le vei încerca.

În caz că te întrebai, să știi că pe lângă cele nouă variante de kebun, la Condimental de Calif găsești și produsele deja cunoscute la Calif, cum ar fi dil kebab, mâncarea gătită sau deserturi.

Personal, eu îi apreciez enorm pe cei de la Calif, nu numai pentru că investesc în inovație și performanță (cuptoarele în care coc produsele sunt extrem de sofisticate), dar și pentru că se străduiesc tot mai mult să ofere produse sănătoase unui public interesat de un stil de viață echilibrat.

Primești desert gratis toată luna iulie

Pentru că luna iulie este luna lansării oficiale a restaurantului Condimental de Calif, toți cei care spun la casă parola #maipotșidesert, primesc în urma comenzii efective, un desert din partea casei.

Condimental de Calif

Condimental de Calif

Mai multe informații despre Condimental de Calif găsești pe www.calif.ro. Tot ce trebuie să știi despre Kebun găsești pe www.kebun.ro, iar întregul meniu este disponibil aici Meniul Condimental.

Să recapitulăm: Condimental de Calif este pe Bulevardul Mărășești 100 (la intersecția dintre Bd. Mărășești cu Splaiul Unirii), iar programul restaurantului este Luni-Vineri: 11:30 – 20:00.

Și nu uita! Toată luna iulie, primești un desert gratis, dacă spui la casă parola #maipotșidesert.