Hai la primul blogmeet/Instameet printre statui vivante

De la bun început îţi spun că pe 16 iunie, de la ora 20:00, se organizează un eveniment 2 în 1 cum s-ar zice, mai precis, va fi blogmeet şi Instameet la Noaptea Statuilor Vivante. 

Fotografiile „vivante” pe care le faci e musai să le urci şi pe Instagram, pentru că e rost de concurs. Hashtagul este #statuivivante, iar cea mai reușită fotografie va fi premiată cu 50 de euro. Bine de ştiut este că pentru a intra în concurs, fotografiile trebuie să fie încărcate pe Instagram în perioada 16 – 19 iunie. ?

blogmeetNoaptea Statuilor Vivante are loc la Casa Filipescu Cesianu, la intersecția dintre Calea Victoriei și Strada Sevastopol.

Noaptea Statuilor Vivante este un eveniment ajuns la 6-a ediție şi se va desfășura între 16 și 20 iunie în Grădina Casei Cesianu și în parcurile Crângași și Alexandru Ioan Cuza. Fain tare este faptul că la această ediţie, Teatrul Masca va aduce în prim plan peste 40 de statui vivante prezentate în premieră. Să ştii că evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc în aer liber, iar accesul la toate reprezentaţiile este gratuit. Am aflat că Bucureștiul se număra printre puținele capitale din lume în care statuia vivantă are un astfel de eveniment, deci cu atât mai mult merită să mergi. Programul festivalului îl poţi afla de aici.

Deci ne vedem la blogmeet/Instameet pe 16 iunie, în prima zi a festivalului Noaptea Statuilor Vivante, da? ?

Surse 1, 2