Ce joc îţi vine în minte când spui „copilărie”?

Mereu mi-a plăcut să mă joc şi nu am refuzat niciodată o invitaţie la joacă în aer liber. Consider că greşesc cei care spun că „în ziua de azi copiii nu mai ştiu să se joace şi stau numai pe calculator”.

Nu este vina copiilor, ci a părinţilor care nu ştiu să le dea un bun exemplu. Faptul că vremurile se schimbă, iar tehnologia este din ce în ce mai avansată ne acaparează pe toţi, nu numai pe copii. Şi e perfect normal ca cei mici să fie atraşi de telefoane, tablete sau alte gadget-uri. Nu mi se pare firesc ca părinţii să le interzică să îşi facă cont de Facebook sau să se joace pe telefon (bineînţeles, cu măsură, în funcţie de vârsta copilului). Aşa cum noi trebuie să ţinem pasul, la fel şi ei, poate chiar mai mult ca noi. Ba chiar, e necesar ca de la 10-11 ani, cel mic să ştie să folosească o aplicaţie, un joc, să cunoască platformele de socializare. Oricum se va confrunta cu ele când se va întâlni cu ceilalţi copii, e mai bine să îi explici tu mai întâi cum se folosesc şi ce nu trebuie să facă cu ele.

Nu îl protejezi interzicându-i accesul la informaţie, mai bine îl ajuţi explicându-i mai întâi tu, ca părinte, cum se foloseşte tehnologia.

Cred că nu e foarte complicat pentru parinţi să meargă în weekend prin parc cu cei mici şi să le arate jocurile copilăriei lor. Puteţi testa împreună mai multe jocuri ca să vezi ce îl atrage mai mult. Mă bucur foarte mult când merg în Decathlon şi văd că oamenii cumpără corzi pentru sărit, mingi de Handbal, de fotbal sau palete de Badminton.

Jocurile în aer liber şi tehnologia nu se exclud una pe alta în viaţa unui copil. Ele trebuie dozate eficient de către părinţi, astfel încât cel mic să ştie câte puţin din toate.

Hai să îţi spun ce însemna joaca pentru mine.

Aşteptam mereu vacanţele de vară cu sufletul la gură. Grădiniţa în care am fost eu era în spatele blocului şi ne strângeam mereu acolo toţi copiii din cartier. Fiecare aducea ce jocuri avea pe acasă şi alergam toată ziua. Uneori mergeam singură, pentru că vecina mea Dica, mă supraveghea de la balcon şi ştia că nu are ce rău să mi se întâmple. De dimineaţa până seara, stăteam în grădiniţă şi ne jucam ba cu paletele, ba Handbal, ba cu nisip şi mereu se găsea vreo bunică grijulie să ne aducă gustări, fructe sau dulciuri.

Atunci când am mai crescut, clasa a II-a, a III-a, ţin minte că mergeam la ţară la bunici (nu stăteam mai mult de două săptămâni, dar totuşi mergeam) şi căram după mine întreg arsenalul de jocuri. Aveam un ghiozdan roz transparent plin cu palete de Badminton, fluturaşi, mingi de tenis, minge de fotbal, cretă, elastic, disc, ba chiar şi cerc din acela care se învârtea pe mijloc. Nu mereu aveam cu cine să mă joc, dar măcar eram pregătită şi cum prindeam câte un copil, imediat îl invitam să ne jucăm.

Apoi veneam acasă şi era mai complicat, pentru că nu mereu aveam cu cine să ies afară şi când ieşeam, nu prea găseam copii cu care să mă joc. Că deh, bunicii şi părinţii preferau să îi ţină în casă, nu cumva să păţească ceva.

Aşa că am început să ies din ce în ce mai mult cu rolele, iar prin clasa a V-a deja străbăteam singură cartierul şi mă plimbam, până după-amiaza când ajungeau părinţii de la serviciu şi încercam să îi conving să ieşim în parc cu paletele sau cu mingea.

Plecând de la ideea că jocurile copilăriei, dar și „joaca” oamenilor mari, ne expun adesea la mici accidente, Salvequick a lansat campania Salvequick… și jocul continuă, prin care promite să ne vină în ajutor în toate momentele în care avem nevoie de protecție, tocmai pentru ca zgârieturile, juliturile sau bătăturile să nu ne mai strice niciodată distracția.

Salvequick, primul brand de plasturi ambalați individual din Europa, sunt acum disponibili și în România. Bine de ştiut este că aceşti plasturi sunt elastici, rezistenți la apă și realizați în conformitate cu ultimele studii în domeniu.

Prin urmare, Salvequick mă provoacă să povestesc ce joc mă fascina în copilărie. Am stat, m-am gândit şi cred că cel mai mult îmi plăcea să joc Badminton. Nu excelam la servit, dar pasam destul de bine şi câştigam mai mereu.

Hai, cine iese cu mine să jucăm un Badminton? Acum suntem destul de mari, nu trebuie să mai aşteptăm să vină părinţii de la serviciu ca să le cerem voie.

Sunt Irina, mă găşeşti la interfon 76.

joc

    1. Roxana 13 iulie 2016
      • Irina Manole 13 iulie 2016

    Add Your Comment