Ziua e mai spornică când începe cu un super mic dejun!

Ador micul dejun! Mai ales vara, când sunt atâtea alternative de fructe și legume de sezon și putem să facem extrem de multe combinații pentru micul dejun.

M-am gândit să fac o listă cu idei pe care le-am încercat, poate te inspiră și pe tine. 😀 Să știi că sunt extrem de simplu de făcut și gata în doar câteva minute, numai bune ca să-ți dea un boost de energie pentru o super zi!

Aa, era să uit! Și sunt vegetariene! Dar dacă tu mănânci carne, poți adăuga orice dorești în funcție de preferințe.

SALATĂ

Avem liber la combinații după gust! Mie îmi place ca salata să fie cât mai naturală, prin urmare nu folosesc decât dressing de lămâie, fără ulei, oțet, sosuri, maioneză sau altceva.

Fructe – Salata mea de fructe trebuie să fie cât mai colorată și acrișoară, prin urmare, pun cam tot ce găsesc prin frigider sau iau din toate sortimentele care-mi ies în cale atunci când merg la cumpărături, ca să am din ce alege când ajung acasă. Mix: kiwi (fructul meu preferat), măr verde, grepfruit, căpșune, cirește, ananas, portocală, nectarine, mango, struguri albi, lămâie, lime, pepene roșu, pepene galben, rodie;

Legume – Încerc să fac combinații din legume proaspete, nu îmi place să le fierb sau să le gătesc, pentru că necesită prea mult timp și mai ales, se pierde prospețimea. Mix: salată / varză, morcov (îl feliez cu aparatul de curățat cartofi), măsline, porumb, ceapă verde, castravete verde, roșii, ardei gras (roșu, galben, verde), fasole verde, sfeclă (ideal ar fi să fie fiartă sau coaptă în prealabil), vinete sau dovlecel, mazăre / fasole verde, broccoli;

Fructe și legume – Poți amesteca ce fructe și legume îți plac și crezi că s-ar potrivi. Crede-mă, vei obține o explozie de gust și culoare! Iar o salată verde cu porumb, morcov, lămâie, kiwi și mango nu are cum să nu-ți placă! Și niște căpșuni, ca să fie și ceva roșu. 😀

Salată de crudități – Partea bună la salata de crudități e că o poți prepara cu o zi înainte și o poți lua la birou, pentru masa de prânz. Mie îmi place mix-ul de morcov ras, țelină, măr verde, lămâie, sfeclă și măsline.

SANDVIȘ sau TORTILLA / WRAPS

Pentru mine, diferența dintre sandviș și tortilla este că primul se prepară cu pâine, al doilea cu lipie tortilla și pentru că eu nu mănânc pâine decât foarte rar, lipia mexicană câștigă întotdeauna bătălia. :)) Un sfat atât pentru sandviș, cât și pentru tortilla e să le bagi puțin la toaster sau să prăjești pâinea în prealabil, pentru un efect extra crunchy.

Idei care se potrivesc atât la sandviș, cât și la tortilla: pastă de avocado, cu porumb, măsline, felii de roșii cherry și puțină tofu rasă pe deasupra; sau rodie, morcov ras, câteva felii de roșii, măsline și tofu ras, toate învelite cu frunze mari de salată verde; …și aș putea scrie astfel de combinații până mâine dimineață. :))

SMOOTHIE BOWL (MOUSSE / PUDDING) 

Și aici se pot realiza milioane de combinații, totul depinde doar de imaginația ta. Recunosc, preferatele mele sunt mousse-urile de tot felul. Trebuie să ții cont că pentru realizarea unui smoothie ball ai nevoie de un blender sau mixer, ca să amesteci ingredientele. Și nu uita să-ți păstrezi câte 2-3 felii din fiecare ingredient pentru ornamentul final, la care poți adăuga alune de pădure (necoapte și fără sare), semințe, nucă de cocos mărunțită, müsli, fulgi de ciocolată neagră (cu peste 70% cacao) etc.

Poți realiza smoothie bowls din mousse-uri, budinci sau bază de iaurt. Uite câteva dintre ideile mele preferate:

Mousse de avocado, măr, banană, căpșuni, piersici și zmeură (pe care o poți cumpăra congelată) pe care le dai prin blender și în funcție de cât de cremoasă vrei textura mousse-ului, poți adauga lapte de cocos sau de migdale pentru a se închega;

Mousse din mango, banană și piersici, asezonat cu căpșuni și kiwi. E combinația mea preferată!

Mousse de căpșuni, zmeură, cireșe și rodii, asezonat cu müsli și fulgi de ciocolată neagră.

Budincă de chia asezonată cu fructe și ciocolată neagră. Budinca de chia e super simplu de făcut, o prepari de seara, amestecând semințele de chia (5-6 linguri) cu lapte de migdale sau de cocos (două căni) și o lași până dimineața la frigider. Poți pune în compoziție și vanilie, pudră de cacao sau chiar miere ori sirop de arțar, dacă îți place mai dulce. Dimineața o asesonezi cu fructele tale preferate și gata micul dejun.

Mie îmi place ca peste budinca de chia să adaug un mousse de fructe proaspete (încearcă-l pe cel din căpșuni și zmeură, de care-ți spuneam mai sus, e delicios) și abia apoi să asezonez cu fructe proaspete.