Recomandare de weekend: Trăieşte clipa!

Trăieşte clipa! Trecutul nu îl mai poți schimba, iar viitorul nu știi dacă îl mai apuci! 

Acesta este motto-ul meu, expresia care mă motivează zi de zi să nu mă mai uit în trecut și să nu mai acționez de dragul viitorului.

Am regăsit fiecare strop de adevăr din această expresie în filmul Trăieşte clipa, cea mai nouă producție marca Bollywood, pe care îl poți vedea din 14 octombrie la cinema.

Trăieşte clipa în stil Bollywood înseamnă dans, tradiție, iubire, familie, carieră, mister, prezent, trecut, viitor, întoarcere în timp, poveste de dragoste, ambiție, tehnologie, peisaje de poveste, momente captivante, seducție.

Ce nu ți-am zis este că am fost la film cu gașca Kooperativa 2.0. Da, ai auzit bine! Deși ai crede că filmele bollywoodiene sunt mai mult pe placul fetelor, află că din echipă am mers 2 fete și 4 băieți. Asta așa, dacă vrei să îți încurajezi fratele/prietenul/iubitul/soțul să te însoțească.

Și dacă tot am intrat în zona amoroasă, un motiv în plus să vezi filmul sunt Katrina Kaif (Diyase) și Sidharth Malhotra (Jai), actorii principali, care alcătuiesc un cuplu sexy în cea mai proaspătă poveste de dragoste bollywoodiană.

Trăieşte clipaPovestea filmului, pe scurt

Deși aparțin unor clase sociale diferite, Jai şi Diyase sunt prieteni încă din copilărie, urmând ca în adolescență să lege o frumoasă poveste de dragoste. Deși Diyase face planuri de căsătorie, Jai visează la o carieră de matematician. Fiind nedumerit, Jai ezită să facă o alegere între viața personală și cea profesională, iar o lovitură a destinului îl va transforma într-un călător în mai multe perioade din viaţa lui şi a Diyei. Filmul îmbină savuros povestea de dragoste a cuplului indian Jai şi Diyase cu tehnologia și dansul bollywoodian.

Trăieşte clipa este primul film indian care foloseşte o călătorie în timp pentru a spune o poveste de dragoste. Din 14 octombrie la cinema!

Unde îl poți vedea: Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More (Bucureşti), Cinema One (Braşov), Cinema Palace (Oradea) şi Cinema Trivale (Piteşti).

Pentru a arăta publicului din România cât de mult a evoluat filmul bollywoodian, BML Movie Entertainment oferă în patru din cele cinci cinematografe (AFI Cotroceni, Cinema One, Cinema Palace şi Cinema Trivale) un DVD gratuit cu un superhit bollywoodian, pentru FIECARE bilet cumpărat la Trăieşte clipa. Spectatorii au de ales între două titluri celebre, Anjaana Anjaani / Doi străini, cu Ranbir Kapoor şi Priyanka Chopra, şi Love Aaj Kal/Dragoste eternă, cu Saif Ali Khan şi Deepika Padukone. Filmul Trăieşte clipa este distribuit de BML Movie Entertainment.

Crede-mă, merită să mergi să vezi „Trăieşte clipa”! Este filmul ideal pentru un weekend tomnatic friguros. Îți las trailerul mai jos, doar așa, ca să guști puțin din ceea ce te așteaptă la cinema. Vizionare plăcută!

Sursă foto