Talisman cu poveste de suflet

Cred că e prima dată când scriu pe blog despre o una dintre cele mai apropiate, zurlii şi minunate persoane din „lumea mea”.

Are 10 ani (pe cale să împlinească 11 în toamnă), părul lung, strălucitor şi blond şi îmi seamănă la caracter de zici că suntem surori gemene. Acesta ar fi un scurt portret al minunatei Alexia, sora mea. Bine, cei apropiaţi ştiu că nu suntem surori de sânge, dar e ca şi cum am fi, pentru că locuim uşă în uşă, facem prostii împreună şi ne cunoaştem de când ea era „în proiect”, iar eu eram răsfăţata familei. Uuuii, ce vremuri. ?

Pe scurt, povestea sună cam aşa: bunicii Alexiei din partea mamei au fost vecinii noştri de când m-am născut eu şi pentru că, bebeluş fiind, orăcăiam cât mă ţineau plămânii nopţi întregi, vecinii noştri dragi au aflat de existenţa mea (ei, şi celelalte 13 etaje din blocul nostru, la ce ţignal aveam :D). Prin urmare, au prins drag de mine şi m-au crescut ca pe nepoţica lor, au fost practic a treia pereche de bunici şi am fost foarte, foarte apropiată de ei. M-au luat cu ei la mare la 2 ani şi jumătate (da, am plecat fără părinţi în vacanţă), m-au dus la grădi şi la şcoală zilnic, mi-au gătit, mi-au cumpărat tot ce-mi doream, m-au crescut, m-au răsfăţat şi m-au iubit ca pe un membru al familiei lor. Şi nu numai ei, ci şi cele două fete ale lor (una dintre ele fiind mama Alexiei) şi toate celelalte rude ale lor, de la fraţi, surori, cumnaţi, naşi, fini, toţi mă iubeau şi mă răsfăţau, pentru că Bizi era „vedeta familei”. Da, Bizi sunt eu, poreclă dată tot de ei! :))

Cum spuneam , toate rudele lor mă iubeau foarte tare, dar în special fata cea mare şi soţul ei, Dana şi Ciobi, care de când eram mică mă luau cu ei peste tot, mă duceau la film, îmi cumpărau cadouri şi mă învăţau tot ce ai meu nu voiau, părinţi responabili fiind. :))

Deci cam până pe la 11 ani ce am fost răsfăţată de ai mei, dar și mai mult am fost de toţi mebrii familiei vecinilor. Încearcă doar să îţi închipui ce copilărie mişto am avut. ❤ Spun până la 11 ani, pentru că atunci a venit pe lume şi nepoţica lor, Alexia, fetiţa cuplului format din Dana şi Ciobi, de care ţi-am povestit mai sus.

Dar să nu crezi că au uitat de mine. Din contră, am fost foarte uimită că eu rămăsesem „prima nepoată”, iar Alexia a venit aşa, ca pe un copil mic cu care să ne jucăm şi pe care să îl iubim toţi aşa cum m-au iubit şi ei pe mine.

Deci, fără mai multe cuvinte, Alexia este sora mea şi aşa va fi mereu. Chiar dacă nu ne-am mai văzut de câteva zile, ea ştie că o iubesc de nu mai pot şi de îndată ce am un pic de timp liber o scot la mall să îi fac toate poftele. ?

Ţin să precizez că sora mea este o tipă super cool, este cea mai populară fată din clasă, are cele mai mişto ţinute, ştie să meargă pe tocuri, să se machieze şi să îşi creeze singură ţinutele potrivite locului unde merge. Are colecţie de cercei, de parfumuri şi este atentă în permanenţă sa fie cea mai drăguţă şi cea mai modernă. Dar să ştii că atât eu, cât şi mama ei o ajutăm să facă toate acestea conform vârstei ei, nu în mod exagerat.

La 18 ani, după ce mi-am luat permisul de conducere, părinţii practic „ne-au scăpat din mână”. :)) Ne „găteam”, ne îmbrăcam la fel, ne luam toţi banii de buzunar din casă (fiecare cu gentuţa şi portofelul ei) şi mergeam cu maşina la mall să facem shopping. Şi acolo să vezi plimbări, probe de haine, stat la coadă, peripeţii prin magazine, ieşiri la pizza, pauze de îngheţată, vizionări de filme şi câte şi mai câte… ???

Ţin minte că într-un an, de mărţişor, am mers la mall şi ne-am cumpărat fiecare câte 10 brăţări din acelea roşii cu pandantiv. Sincer, nu mai ştiu ce am făcut cu ele, dar cert e că au fost primele noastre „talismane”. 10, că unul clar nu era de ajuns. :)) Ţin minte că în perioada următoare toţi ne cumpărau brăţări şi era super amuzant, că ajunsesem să facem o adevarătă colecţie. :))

Pentru că am fost provocată de cei de la Lovebird să spun ce fel de cadou personalizat aş face şi mai ales cui, am ales să spun povestea mea şi a Alexiei. 

Pe Lovebird găseşti multe bijuterii personalizate şi am fost foarte încântată să descopăr acolo brăţări asemănătoare cu cele pe care le-am avut eu şi Alexia. 

După ce am aruncat un ochi pe site, am fost impresionată de o brăţară cu un talisman format din nume şi inimă, de aur. Îmi doresc să scrie numele ei, iar inima să îi amintească mereu cât de mult o iubesc şi cât de tare îi duc dorul când nu ne vedem mai multe zile la rând.

Site-ul are foarte multe bijuterii inedite, iar dacă ai de făcut un cadou şi nu ştii ce să cumperi, lovebird cu siguranţă îţi va rezolva toate problemele şi te va ajuta să faci un sărbătorit fericit.

Cam asta a fost istorioara despre sora mea, cea mai zurlii şi modernă soră din lumea toată. Nu îţi mai zic câte prostii facem împreună şi câte „pretenţii” am învăţat-o să aibă, că am sta aici până mâine şi tot nu am termina.

Cu toate acestea, să ştii am învăţat-o numai lucruri care o vor ajuta în viaţă, trust me. 😉 Nu degeaba a ajuns cea mai populară fată din clasă. ❤

Şi ca să îţi arătăm cât suntem de simpatice, îţi trimitem un pupic. ?

IMG_6414-e1463122304435-225x300