Doar o săptămână până la Webstock. Ai votat ABSOLUT Online Personality of the Year?

Ştim cu toţii că sunt evenimente la care am vrea să mergem, dar știm că programul nu permite. Mai sunt și evenimente pentru care ne facem totuși timp să ajungem, strecurând o fereastră în program. Dar, mai există o categorie de evenimente, cele pe care nu le putem rata sub nici o formă, drept urmare, ne facem programul în funcţie de data la care sunt programate. Iar Webstock face parte din categoria evenimentelor de la care nu poţi lipsi, oricât de încărcat ar fi programul tău în perioada respectivă.

Sunt blogger de doi ani şi jumătate, am participat la două ediţii Webstock până acum, iar anul acesta a venit momentul să merg la eveniment atât ca blogger, cât şi ca om de agenţie, parte din Kooperativa 2.0.

De ce este Webstock un eveniment atât de important? Cum spun şi organizatorii, echipa Evensys, Webstock este cel mai mare festival de social media! Un festival aflat deja la cea de-a X-a ediţie!

Într-o singură zi, la același eveniment, se reunesc bloggeri din toată ţara, oameni din agenţii şi oameni din companii. Cei care lucrează în blogging, marketing, PR , comunicare şi social media, vin la Webstock ca să întâlnească persoanele cu care discută pe mail, ca să lege noi prietenii, ca să schimbe păreri, ca să afle noutăţi din industrie şi cel mai important, ca să cunoască oameni noi.

Pe lângă partea de networking, Webstock este un eveniment complex, care include Conferinţele Webstock şi Premiile Webstock. La conferinţe vin speakeri cu poveşti impresionante, care au o experienţă vastă în domeniu şi multe informaţii de împărtăşit. Iar seara, la Webstock Awards, se oferă recunoaştere celor mai creative şi inedite proiecte online dezvoltate în România, în ultimul an.

Despre Webstock Awards vreau doar să îţi mai spun că sunt 11 categorii din care vor fi premiate cele mai interesante proiecte, iar pe lângă cele 11, mai este o categorie extrem de importantă, Absolut Online Personality of the Year. Da, este premiată personalitatea anului, o persoană care a fost vizibilă, constantă şi a dezvoltat proiecte interesante în online, pe parcursul acestui an.

Așadar, te sfătuiesc să afli cine sunt nominalizații la Absolut Online Personality of the Year și să intri AICI ca să-ți votezi preferatul.

Webstock a dat întâlnire comunității online pe 29 septembrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Iar eu te sfătuiesc să nu ratezi cea de-a X-a ediție Webstock, organizată de Evensys în parteneriat cu Vodafone.

Mai poți solicita invitație până vineri, 22 septembrie, de AICI, iar dacă nu poți ajunge la eveniment, să știi că evenimentul va fi transmis online, pe webstock.ro.

Toate detaliile despre eveniment le găsești pe webstock.ro, de la lista speakerilor, până la programul zilei și detalii despre sesiunile din timpul conferinței.

Ne vedem pe 29, la #webstockro

Sursă foto