O rețetă de toamnă care îmi place foarte tare

Mi se întâmplă des ca seara, atunci când plec de la birou, să mă gândesc ce voi mânca la cină și mai ales, dacă am timp (și chef) să gătesc sau mai bine aleg ceva simplu, fără prea multe bătăi de cap.

Bineînțeles că în majoritatea serilor îmi dau seama că nu am timp să gătesc, dar totuși, aș mânca ceva cald, având în vedere că vremea de afară s-a răcit și parcă nu mai merge o salată drept cină.

Așadar, tot testând rețete de legume la cuptor, am descoperit o combintație foarte interesantă de alimente super gutoase și pline de vitamine, care se pregătesc în jumătate de oră și nici nu necesită mare tevatură în bucătărie.

Vedetele acestei rețete sunt: dovleacul, păstârnacul, morcovul, cartofii dulci ș brânza tofu.

Nu aș putea să-ți spun cantități, fiindcă cel mai simplu e să cumperi în funcție de câte persoane sunteți la masă. Spre exemplu, eu dacă pregătesc rețeta aceasta seara, fac o cantitate mai mare, ca să luăm și a doua zi la birou, pentru masa de prânz. În principiu, 1 dovleac, 2 bucăți de păstârnac, 4 morcovi și 4 cartofi dulci e o combinație suficientă pentru noi.

Rețeta se prepară super simplu. Cureți legumele, le tai sub formă de bastonașe sau cubulețe (depinde cum preferi) și le pui la copt în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, timp de 25-30 minute. Ai grijă să le mai verifici din când în când și să le ma întorci, ca să se prepare uniform.

După ce sunt gata, mie îmi place să le mănânc cu bucățele de brânză tofu și bastonașe de ardei roșu sau în sezonul rece, cu murături sau salată de varză murată.

Chiar te sfătuiesc să încerci rețeta și să-mi spui cum ți se pare. Mie îmi place foarte tare!

Îți spuneam mai devreme că alimentele din rețeta propusă sunt pline de vitamine și recunosc că inițial mă gândeam să iau fiecare aliment în parte și să scriu ce proprietăți nutritive are, dar apoi m-am hotărât să fac un mic rezumat și să scriu vitaminele cele mai importante care se regăsesc în această combinație de legume.

Așadar, rețeta de mai sus îți poate oferi un aport serios de vitamina C, vitamina A, vitamina B12, potasiu, fier, fosfor, magneziu, zinc, cupru, betacaroten, fibre, acid folic, vitamina E, dar și vitaminele B1, B2, B6, C, E, K, și P.

Mi se pare esențial ca în perioada rece să mâncăm preparate care să ne ofere cât mai multe proprietăți nutritive.

Însă pe lângă tot ce ne oferă alimentele consumate, pentru mine este foarte important să consum zilnic vitamina B12, fiindcă așa cum spuneam și în articole precedente, vegetarienii au nevoie de un aport extra de B12, el regăsindu-se preponderent în alimentele de origine animală.

Fiind vegetariană de peste 3 ani, iau în fiecare zi câte o tabletă de B12, pe care o aleg de obicei de la WÖRWAG Pharma, o companie germană care și-a construit de-a lungul timpului un renume foarte bun.

Se numește B12 Vital și se găsește în toate farmaciile din București și din țară.

Sper să încerci rețeta și să-mi spui cum ți se pare. 🙂

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.